Dr. Oz: trei produse cosmetice pe care nu merită să dai banii


Dr. Oz te învaţă cum să eviţi capcanele producătorilor de cosmetice, care îţi vând produse ineficiente şi foarte scumpe. Iată trei produse pe care nu merită să dai banii.

Cremele pentru cearcăne

“Cearcănele sunt aproape imposibil de tratat cu produse aplicate local pentru că ele sunt provocate de trăsături moştenite, de exemplu pielea prea subţire sau venele mărite de sub ochi”, explică dr. Oz. În prezent, cele mai eficiente creme anti cearcăne sunt cele cu cofeină, însă efectul lor este temporar.

Ele reduc cantitatea de apă din ţesut şi contractă venele, astfel că zona de sub ochi va fi mai netedă şi poate mai deschisă la culoare. Când renunţi la produsul respectiv, ţesuturile revin la normal şi cearcănele sunt la fel de evidente. Însă în funcţie de cauza cearcănelor sau conţinutul cremei alese, este foarte posibil ca ea să nu aibă absolut niciun efect.

Cremele antirid

Preţul lor variază mult în funcţie de producător, de la maxim 10 lei până la câteva sute de lei. Ai yice că cele scumpe sunt cu mult mai bune. Da fapt, testele făcute de Dr. Oz pe creme din SUA au arătat că produsele scumpe nu sunt deloc mai bune decât cele ieftine.

“În plus, rezultatele lasă de dorit, mai ales dacă ridurile sunt adânci. Decât să încerci eliminarea ridurilor, mai bine încearcă să şe previi. Foloseşte creme cu factor de protecţie solar şi mănâncă sănătos!”, spune dr. Oz.

Produsele pentru spălat tenul

Fie că alegi o spumă, un gel sau o loţiune uşoară, produsul va rămâne pe pielea ta timp de câteva zeci de secunde, apoi îl vei clăti. Din  acest motiv nu are niciun rost să cheltui o avere pe produse de curăţat scumpe care conţin vitamine, peptide sau alte ingrediente cu nume pompos.

Acestea nu au timp să acţioneze în câteva secunde, deci pur şi simplu arunci banii la gunoi. Îţi poţi spăla faţa şi cu un produs ieftin sau chiar cu un gel de duş, dacă nu usucă prea tare.

Recomandam

  1. Produse cosmetice care te imbatranesc
  2. Produse cosmetice periculoase: plumb şi alte metale grele, găsite în mai multe tipuri de cosmetice
vibratoare





  • Moda

    Stilul anilor ’70 revine : blugii evazati !

    blugi evazati Pantalonii evazati revin in forta in aceasta primavara, fara sa inlocuiasca insa complet blugii skinny. Afla...

    Mai 16th, 2011 | 2,506 vizualizari
  • Moda

    5 stiluri mereu la moda

    style Chiar daca designerii si stilistii creeaza si abandoneaza trenduri in fiecare sezon, unele tendinte raman in...

    Mai 16th, 2011 | 1,014 vizualizari
  • Frumusete

    Ingrijirea tenului

    517masca de fata Masti pentru tenul uscat # Amesteca doua banane mai verzi cu o lingura de miere si...

    Mai 20th, 2011 | 374 vizualizari
  • Moda

    Fii moderna – poarta lenjerie intima sexy!

    lenjerie de lux Esti o fashionista adevarata? Atunci nu te preocupa doar de piesele vestimentare pe care le porti...

    Mai 25th, 2011 | 627 vizualizari
  • Culinar

    Paste cu branza de oi

    Paste Ingrediente pentru 4 portii √ 300 g paste √ 250 g branza de oi √ 250...

    Iunie 4th, 2011 | 411 vizualizari
  • Sanatate

    Dusmanii zambetului

    Dusmanii zambetului Dulciurile, painea alba si bauturile racoritoare indulcite conduc in topul alimentelor care cauzeaza cariile dentare. Atentie...

    Iunie 12th, 2011 | 382 vizualizari