Așa fustă, așa pantofi – 16 recomandări de încălțăminte în funcție de modelul fustei

Ce tip de pantofi merge la o anumită fustă? O întrebare pe care orice femeie și-a pus-o cel puțin o dată în viață, o întrebare la care însă nu există un singur răspuns. Deși stilul fiecăruia reflectă atât alegerile personale cât și personalitatea sa, există câteva recomandări legate de modul în care modele diferite de fuste se asortează cu încălțămintea.

Pentru acest articol am studiat regulile de asortare a celor mai populare tipuri de fuste cu diverși pantofi, astfel încât să arăți bine și să te simți confortabil în același timp.

Fusta creion + pantofi cu toc înalt
Fusta de tip creion este considerată cea mai sexy dintre toate tipurile de fuste. Are o croială care urmărește formele corpului, ceea ce o face extrem de feminină și senzuală, însă în același timp dificil de purtat. Lungimea ei ajunge până sub genunchi, uneori chiar până la jumătatea gambelor, astfel încât este recomandată purtarea ei cu pantofi cu toc înalt. Ca excepție, poate fi combinată cu pantofi cu talpă joasă dacă ai gleznele foarte subțiri.

Fusta creion se combina cu pantofi cu toc
Fusta creion pantofi platforma
Fusta creion pantofi stiletto 1
Fusta creion sandale bareta toc inalt
Fusta lalea + sandale
Este un articol vestimentar care adaugă volum coapselor și părții dorsale, astfel încât nu este recomandată femeilor corporale. Se asezonează bine cu o pereche de pantofi înalți care să amplifice imaginea unei femei misterioase și senzuale, cu vârful deschis și curele peste glezne.

Fusta de tip lalea se combina cu tocuri inalte
Sandale cu toc 1
Fusta petrecută + pantofi cu toc mediu sau înalt
Fusta petrecută este acel tip de fustă despre care se spune că avantajează orice femeie, indiferent de forma corpului. Iar în ceea ce privește modelul de încălțăminte asortat, vă oferă libertatea de a alege și experimenta.

Pentru un look mai elegant dar comod, alege pantofi cu toc mediu sau cu platformă în culori asortate.

Fusta petrecuta cu pantofi cu toc
Fusta lunga petrecuta
Fusta cerc + tocuri
Acest tip de fustă are de regulă o lungime medie, sub genunchi, și este croită din materiale ușoare, care cad cu lejeritate și permit fustei să se învârte. Se potrivește cel mai bine cu pantofi sau sandale cu toc, care accentuează feminitatea.

Fusta cerc se potriveste cu pantofi clasici, cu toc
Fusta de tip cercpoate fi asortata cu sandale cu toc si bareta
Fusta lungă cu imprimeu + sandale gladiator sau flip-flops
Pentru o ținută lejeră de vară cu vibrații etnice sau boeme, alege o fustă maxi cu imprimeu împreună cu sandale sau flip-flops. Sau de ce nu, desculță.

Fusta lunga, cu imprimeu
Sandale cu toc înalt + fusta tutu
Deși fustele tutu le fac pe femei să arate ca niște păpuși, ele sunt extrem de senzuale și atrăgătoare. Cel mai bun mod de a purta o astfel de fustă este cu o pereche de sandale cu toc înalt, elegante.

Fusta de tip tutu cu sandale inalte
Fusta tutu se potriveste cu sandale cu toc
Chiar dacă nu ți se potrivește stilul Barbie, asta nu înseamnă că nu poți purta un tutu. Combină-l cu o pereche de teneși și adaugă o pălărie și cu siguranță vei reuși să obții un look feminin și autentic.

Fusta tutu casual cu tenesi
Fusta asimetrică + pantofi cu toc
Fustele asimetrice au fost extrem de populare în trecut, însă acum au devenit un articol vestimentar considerat învechit. Se poartă cel mai bine cu o pereche de pantofi cu toc care să lungescă picioarele și să balanseze efectul vizual de tăiere pe care o astfel de fustă îl are.

Fusta asimetrica
Fusta balon + tocuri
O pereche de pantofi sau sandale cu toc cu platformă ascunsă sau vizibilă în partea din față sunt alegerea recomandată pentru o astfel de fustă. Deși la bază are o formă în A, fusta balon este umflată cu ajutorul unor falduri late, care, dacă sunt rigide, pot da senzația de îngroșare a taliei sau șoldurilor.

Cu toate acestea, este o alegere elegantă și feminină, indiferent dacă optezi pentru un aer mai elegant sau mai informal.

Fusta balon eleganta cu pantofi cu toc
Fusta de tip balon cu sandale
Fusta balon
Fusta de tip balon cu platforme
Fusta mini
Cu volane + pantofi stiletto
Și acest tip de fustă aduce un pic de complexitate în ceea ce privește compatibilitatea cu forma corpului. Recomandată pentru femeile cu coapse înguste, care își doresc să echilibreze imaginea corporală din acest punct de vedere, fusta mini cu volane este articolul vestimentar potrivit doar pentru picioare lungi, subțiri, și trebuie invariabil asortată cu pantofi stiletto.

Fusta cu volane
Cu falduri + pantofi stiletto
Cine spune că fusta mini nu este recomandată pentru ținute elegante? O astfel de fustă cu falduri late, din satin sau mătase și asezonată cu o pereche de pantofi stiletto negri transformă această ținută într-o alegere inspirată pentru o seară specială.

Fusta mini plisata satin
Cu falduri + sandale cu curea
O combinație de articole și culori care te duce cu gândul la clasic, simplu și feminin. Sau smart casual.

Fusta mini plisata copy
Plisată + teneși
Ce poate fi mai nimerit pentru un look de școlăriță decât o fustă mini plisată din stofă purtată cu o pereche de teneși?

Fusta mini plisata
Fusta din denim
Varianta casual: teneși
Fusta dreaptă din denim este alegerea perfectă atunci când vrei ceva confortabil, dar parcă nu te-ai îmbrăca în pantaloni. Având o lărgime constantă de la betelie până la tiv, acest model de fustă avantajează orice tip de corp, însă prin purtarea ei se renunță la feminitate în favoarea confortului.

Varianta cu stiletto
Fusta creion din denim nu reprezintă excepția de la recomandările experților pentru această croială, astfel încât se poartă cu o pereche de stiletto roz. De ce roz? Pentru a sparge monotonia denim-ului și a aduce un plus de feminitate.

Mini + slip-on
O pereche de pantofi slip – on din pânză reprezintă opțiunea perfectă pentru o fustă din denim mini. Și o pereche de picioare tonice, bineînțeles.

Fusta mini denim cu adidasi
Fusta creion denim cu stiletto
Fusta dreapta denim cu tenesi Converse
Fusta acordeon sau plisată
Este acel gen de fustă cu multe cute egale, înguste, cu o croială de tip cerc la bază. Este o fustă recomandată pentru femeile cu talie îngustă deoarece poate să creeze senzația de îngroșare din cauza pliurilor.

Poate fi asortată cu pantofi eleganți, cu toc, sau variante mai sport, în funcție de ocazie, material și imprimeu.

Să porți o fustă acordeon cu imprimeu de tip animal print împreună cu pantofi sport este un trend popular în ultimii ani. Iar dacă o combini cu o geacă din piele vei obține un look modern și cool.

Fusta plisata lunga casual
Fusta plisata casual
O combinație preferată de femei, teneșii Converse albi și o fustă plisată midi albstră emană un aer relaxat și aristrocrat.

Pentru o ținută elegantă și fină, poți alege o fustă acordeon din material lucios împreună cu o pereche de pantofi stiletto și cu siguranță vei cuceri inimi.

Fusta plisata
Iar pentru o vacanță însorită poți opta pentru o fustă plisată maxi cu flip-flops sau sandale cu talpă joasă. Și nelipsita pălărie.

Fusta lunga plisata spate
Fusta lunga plisata
Fusta în A + pantofi cu toc
Acest tip de fustă, așa cum spune și numele, are o croială care se lărgește spre tiv, fără a avea însă falduri sau pliuri. Este genul de fustă care avantajează pe oricine, indiferent de grosimea taliei sau lățimea șoldurilor.

Se combină bine cu pantofi cu toc, dar este la fel de bine asortată și cu ceva mai informal.

Fusta in A
Fusta dreaptă + orice tip de pantofi
Această fustă, deși are un aer depășit, are marele avantaj de a putea fi purtată cu orice fel de încălțăminte.

Fusta dreapta midi cu pantofi cu toc
Fusta dreapta din piele cu pantofi sport
Fusta dreapta combinata cu sandale cu platforma
Fusta dreapta
Pentru mai multe articole despre modă și frumusețe, puteți accesa secțiunile noastre dedicate.

Lasă un comentariu